5 lucruri pe care le poți face cu pasta de dinți

O folosești zilnic, dar știai că pasta de dinți te poate salva și în multe alte situații? Menționăm faptul că aceasta trebuie să fie simplă, albă. Iată câteva mici șiretlicuri.

 

 

 

  1. Curăță marginea albă a tălpii tenișilor

Pune puțină pastă de dinți pe o periuță și curăță marginea tălpii, apoi șterge cu o cârpă umedă. Vei observa cum culoarea gri a uzurii se va transforma în culoarea albă de la început.

  1. Împiedică aburirea oglinzii din baie

Șterge oglinda cu soluția de curățat geamuri, apoi cu o cârpă care nu lasă scame și cu puțină pastă de dinți lustruiește oglinda.

  1. Redă strălucirea bijuteriilor

Lustruiește bijuteriile cu ajutorul unei periuțe și cu pasta de dinți, vei vedea cum acestea își vor recăpăta strălucirea.

  1. Curăță urmele de pe fierul de călcat

Dacă fierul de călcat pe care îl folosești are urme de arsură, poți să-l cureți! Aplică puțină pastă de dinți pe talpa fierului, freacă ușor cu o cârpă, apoi lustruiește bine cu un prosop de hârtie.

  1. Elimină petele de ruj de pe haine

Aplică pasta de dinți peste urma de ruj, apoi freacă bine și clătește cu apă caldă. Dacă pata nu a dispărut în totalitate, repetă procedura până obții rezultatul dorit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *